Toate drumurile duc la Roma

Toate drumurile duc la Roma
  • Publicat:
  • Actualizat:

Carlo Ancelotti are drum liber să o preia din vară pe Roma, după
ce a ratat și ultimul obiectiv al sezonului cu Chelsea. Echipa
condusă de italian a pierdut marți, scor 1-2, pe „Old Trafford”,
returul sferturilor Ligii Campionilor.

Speculația presei din Italia cu privire la numirea lui Ancelotti
ca antrenor al Romei din sezonul viitor prinde contur. Tehnicianul
este aproape de o despărțire de Chelsea, după ce a ratat marți
calificarea în semifinalele Ligii Campionilor. „Nu este decizia mea
dacă mai rămân sau nu la Chelsea și din vară. Nu am vorbit
deocamdată cu Abramovici”, a declarat Ancelotti. Referitor la
titularizarea lui Torres, care nu a reușit nici marți să înscrie,
antrenorul londonezilor a punctat: „Pe spaniol l-am titularizat
pentru calitățile sale și în niciun caz datorită sumei pe care am
plătit-o pe el. Trebuie să avem răbdare cu Torres”.

Practic, aceste cuvinte au fost o replică la ceea ce a spus după
partidă Sir Alex Ferguson: „M-am gândit că, având în vedere suma pe
care a plătit-o Chelsea pentru Torres, atacantul va fi titular. Nu
eram sigur sută la sută, dar nu-mi dădeam seama cum l-ar fi putut
lăsa Ancelotti în afara echipei de start”.

3 trofee a
câștigat italianul cu londonezii: un titlu (2010), o Cupă a Angliei
(2010) și o Supercupă a Angliei (2009)

102 meciuri a
strâns Ancelotti pe banca lui Chelsea, în toate competițiile. 63 au
fost câștigate și numai 20 pierdute

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mara Bănică, RĂVĂȘITĂ după clipurile video pe care Pepe i le-a arătat cu Raluca Pastramă. Susține că, în ele, fosta soție a artistului apare…
Mara Bănică, RĂVĂȘITĂ după clipurile video pe care Pepe i le-a arătat cu Raluca Pastramă. Susține că, în ele, fosta…
Postarea lui Dan Șucu, la doar câteva momente după Rapid – Farul 5-0
Postarea lui Dan Șucu, la doar câteva momente după Rapid – Farul 5-0
Visul „secret” al Deliei Budeanu! A murit cu acest regret! De ce nu și-a putut îndeplini dorința?!
Visul „secret” al Deliei Budeanu! A murit cu acest regret! De ce nu și-a putut îndeplini dorința?!
Dezvăluire neașteptată din interiorul clubului Real Madrid: „Regretă că l-au adus pe Mbappe”
Dezvăluire neașteptată din interiorul clubului Real Madrid: „Regretă că l-au adus pe Mbappe”
Radu Drăguşin, direct la o multiplă câştigătoare de Champions League! Planul gândit de conducerea lui Tottenham
Radu Drăguşin, direct la o multiplă câştigătoare de Champions League! Planul gândit de conducerea lui Tottenham
Andreea Bănică, fără inhibiții la 46 de ani! S-a pozat aproape dezgolită. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, fără inhibiții la 46 de ani! S-a pozat aproape dezgolită. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Anunț despre schimbarea orei de la sfârșitul lui octombrie. Decizia care schimbă tot vine din Statele Unite!
Anunț despre schimbarea orei de la sfârșitul lui octombrie. Decizia care schimbă tot vine din Statele Unite!
BREAKING NEWS | Tragedie în familia lui Şut! Tatăl acestuia a murit după derby
BREAKING NEWS | Tragedie în familia lui Şut! Tatăl acestuia a murit după derby
BANCUL ZILEI. Bubulina, văzând privirile lacome pe care preotul le aruncă spre decolteul ei, spune:  Vă place...
BANCUL ZILEI. Bubulina, văzând privirile lacome pe care preotul le aruncă spre decolteul ei, spune: Vă place...
Cum să investim ca să nu sărăcim și ce înseamnă principiul TVA
Cum să investim ca să nu sărăcim și ce înseamnă principiul TVA
A fost găsită VIAȚĂ pe Marte? DOVADA că suntem pe drumul cel bun
A fost găsită VIAȚĂ pe Marte? DOVADA că suntem pe drumul cel bun
Diana Şucu, lux şi opulenţă pe stadionul din Giuleşti. Soţia milionarului Dan Şucu şi-a etalat bijuteriile de sute de mii de euro
Diana Şucu, lux şi opulenţă pe stadionul din Giuleşti. Soţia milionarului Dan Şucu şi-a etalat bijuteriile de sute de mii…
Mai repede decât ne așteptam! Pe ce dată ninge prima dată în București, potrivit meteorologilor EaseWeather
Mai repede decât ne așteptam! Pe ce dată ninge prima dată în București, potrivit meteorologilor EaseWeather
România, o mare forță mondială. Comoara noastră de care planeta va avea nevoie sute de ani
România, o mare forță mondială. Comoara noastră de care planeta va avea nevoie sute de ani
Mesajul cutremurător postat de David înainte să sară în gol, de la etajul unui bloc din Cluj:
Mesajul cutremurător postat de David înainte să sară în gol, de la etajul unui bloc din Cluj: "Fericire multă!" Tânărul…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Jaqueline Cristian trece de Viktorija Golubic şi e în turul doi la turneul de tenis de la Guangzhou
Jaqueline Cristian trece de Viktorija Golubic şi e în turul doi la turneul de tenis de la Guangzhou
Care e distanța corectă între mașini, în mers? Mulți cred că știu dar... surpriză!
Care e distanța corectă între mașini, în mers? Mulți cred că știu dar... surpriză!
O femeie a aplicat pentru un loc de muncă și a primit răspuns după aproape 50 de ani. De ce nu a ajuns să practice meseria dorită
O femeie a aplicat pentru un loc de muncă și a primit răspuns după aproape 50 de ani. De ce…
×